Când căutăm un cadou pentru o fetiță de 5 ani, tentația este să ne uităm mai întâi la ce este nou, spectaculos sau foarte popular în acel moment. Copiii, firește, sunt atrași de multe dintre aceste lucruri și nu este nimic greșit în asta. Dar dacă privim alegerea unei jucării și din perspectiva dezvoltării copilului, întrebarea devine puțin mai interesantă: ce fel de obiect îi lasă copilului suficient spațiu pentru imaginație, joc de rol și propriile povești?
La cinci ani, copilul nu mai folosește jucăriile doar pentru a le explora. Începe să construiască situații, să inventeze personaje, să reproducă lucruri văzute acasă, la grădiniță sau în jurul lui și să le transforme după propria logică. O păpușă, o figurină sau un animal de pluș pot deveni, în aceeași după-amiază, pacient, copil, prieten, elev sau personaj de poveste.
Din acest motiv, o jucărie aparent simplă poate oferi uneori mai multe posibilități decât una care vine deja cu aproape toate funcțiile și scenariile pregătite.
De ce jocul contează atât de mult în jurul vârstei de 5 ani
Jean Piaget a descris perioada aproximativ cuprinsă între 2 și 7 ani drept stadiul preoperațional al dezvoltării cognitive. Este perioada în care imaginația, reprezentarea simbolică și jocul de prefăcătorie ocupă un loc important în felul în care copilul înțelege lumea.
Asta se vede foarte ușor dacă petreci puțin timp lângă un copil de această vârstă. Un prosop poate deveni pelerină, două scaune se transformă într-un autobuz, iar o păpușă poate primi într-o jumătate de oră o familie întreagă și o problemă foarte serioasă de rezolvat.
Prin joc, copilul nu copiază pur și simplu lumea adulților. O recreează în felul lui. Repetă o situație, îi schimbă finalul, mută rolurile, inventează explicații și încearcă să dea sens lucrurilor pe care le vede în jur.
De aceea, atunci când alegem un cadou pentru un copil de cinci ani, merită să ne uităm nu doar la ce face jucăria, ci și la ce îi permite copilului să facă cu ea.
De ce o păpușă poate susține jocul simbolic
Păpușile au o caracteristică simplă, dar importantă: pot reprezenta oameni fără să le impună copiilor o singură poveste.
O păpușă poate fi îngrijită, certată, consolată, dusă la doctor, trimisă la grădiniță sau luată într-o aventură inventată pe loc. Copilul îi poate atribui emoții și intenții și poate construi în jurul ei situații pe care le cunoaște sau pe care încearcă să le înțeleagă.
În literatura despre dezvoltarea copilului, jocul simbolic este asociat cu exersarea limbajului, a reprezentării mentale și a situațiilor sociale. Manualele de psihologia dezvoltării, precum cele semnate de Laura Berk, descriu jocul de rol ca pe unul dintre modurile prin care copiii experimentează regulile sociale și perspectivele celorlalți.
Nu înseamnă că o păpușă produce automat empatie sau că un anumit tip de jucărie garantează un anumit rezultat. Dezvoltarea copilului este mult prea complexă pentru asemenea formule. Dar o păpușă poate crea un context foarte natural în care copilul să exerseze grija, dialogul, negocierea și construirea unor situații sociale.
Ce ne spune cercetarea despre jocul cu păpuși și gândirea socială
Un studiu publicat în 2020 de cercetători de la Cardiff University, coordonat de Sarah Gerson și colegii săi, a analizat activitatea cerebrală a copiilor în timpul jocului cu păpuși și a comparat-o cu alte forme de joc.
Rezultatele au indicat implicarea unor regiuni cerebrale asociate procesării informației sociale inclusiv atunci când copiii se jucau singuri cu păpușile. Autorii au discutat aceste rezultate în contextul posibilității ca jocul cu păpuși să ofere un teren pentru exersarea unor forme de gândire socială.
Este o observație interesantă, dar trebuie citită cu măsură. Studiul nu demonstrează că „păpușile fac copiii mai empatici” și nici că orice copil trebuie să se joace cu ele. Arată mai degrabă că acest tip de joc poate implica procese mentale relevante pentru felul în care copiii se raportează la alte persoane.
Pentru un părinte, concluzia practică poate fi mult mai simplă: jocul în care copilul inventează relații și personaje are valoare tocmai pentru că îl pune pe el în centrul poveștii.
O păpușă simplă îi lasă copilului mai mult de inventat
Susan Linn a scris despre diferența dintre jocul în care copilul construiește activ povestea și produsele care îi oferă deja personaje, scenarii și funcții foarte bine definite.
Nu trebuie să transformăm însă discuția într-un război între jucăriile electronice și cele tradiționale. Copiii pot avea experiențe bune cu multe tipuri de jucării. Important este să existe și obiecte care nu fac totul în locul lor.
O păpușă handmade este, din acest punct de vedere, foarte simplă. Nu vorbește singură, nu are butoane și nu vine cu un scenariu care trebuie urmat. Copilul îi inventează vocea și decide ce se întâmplă cu ea.
Astăzi poate merge la doctor pentru că o doare burta. Mâine pleacă într-o excursie, iar peste două zile poate refuza categoric să se culce, într-un scenariu care probabil îi sună foarte cunoscut părintelui.
Această libertate este una dintre calitățile jocului deschis: aceeași jucărie poate fi folosită diferit în funcție de moment, copil și poveste.
Dar ce se întâmplă atunci când copilul se atașează de o jucărie?
Aici intrăm într-o zonă care merită explicată cu puțină atenție.
Donald Winnicott a introdus noțiunea de obiect tranzițional pentru a descrie anumite obiecte cărora copilul le acordă o semnificație afectivă specială. Poate fi o păturică, un ursuleț sau alt obiect familiar, folosit uneori ca sursă de confort în procesul de separare și autonomie.
Este tentant să spunem că orice păpușă moale și iubită devine un asemenea obiect, dar nu este corect.
Copilul este cel care atribuie această semnificație. Nu producătorul și nici părintele.
Putem cumpăra o păpușă. Nu putem cumpăra și atașamentul.
Unele jucării vor fi iubite câteva luni și apoi uitate. Altele vor trebui luate obligatoriu în vacanță și părinții vor verifica prezența lor înainte să verifice dacă au pus încărcătoarele în bagaj. Ambele situații sunt normale.
De ce o păpușă textilă handmade poate deveni un cadou personal
Mai există un lucru care nu ține direct de psihologia dezvoltării, dar contează în relația copilului cu obiectele: caracterul personal al unei jucării.
O păpușă textilă handmade nu este perfect identică cu alte mii de exemplare. Culoarea părului, expresia feței, materialul rochiei, broderia sau alte mici detalii îi dau o individualitate pe care copilul o poate observa foarte repede. Uneori reacția este foarte simplă: „Are părul ca mine.”
Și nu este nevoie să construim în jurul acestei propoziții o teorie psihologică sofisticată. Uneori „are părul ca mine” chiar înseamnă doar atât. Dar este suficient pentru ca obiectul să capete ceva personal.La fel se întâmplă și cu adulții. Păstrăm o cană făcută de cineva drag, un ceas vechi, o fotografie sau o scrisoare nu pentru valoarea materialului, ci pentru povestea care s-a lipit de obiect.
Copiii încep și ei să construiască astfel de povești în jurul lucrurilor lor.
Un cadou pentru o fetiță de 5 ani nu trebuie să facă totul în locul ei
Poate că acesta este criteriul pe care l-aș folosi cel mai des atunci când aleg un cadou pentru o fetiță de 5 ani: nu câte funcții are jucăria, ci cât de mult loc îi lasă copilului.
Poate fi folosită în mai multe feluri? Poate copilul să îi inventeze o poveste? Se poate întoarce la ea peste câteva luni și să facă altceva cu ea?
O păpușă poate răspunde foarte bine acestor întrebări, dar nu este singura jucărie care o face. Cuburile, figurinele, animalele, materialele pentru desen, plastilina și multe alte obiecte cu utilizare deschisă pot susține același tip de explorare. Și este bine să fie așa. Copilăria nu are nevoie de o singură jucărie „corectă”. Are nevoie de varietate și de libertatea de a inventa.
Ce alegem, până la urmă?
Dacă aleg un cadou pentru un copil de cinci ani, aș încerca să evit promisiunea că un obiect îl va face mai empatic, mai creativ sau mai responsabil. Nicio jucărie nu poate garanta asemenea lucruri.
Aș căuta, în schimb, ceva care îi oferă posibilitatea de a se juca activ, de a inventa și de a construi relații și povești.
O păpușă handmade pentru copii poate fi un astfel de obiect. Este suficient de simplă încât copilul să decidă singur cine este, dar suficient de personală încât, uneori, să devină mai mult decât una dintre multele jucării din cameră. Poate fi iubită un an și apoi uitată. Poate fi redescoperită. Sau poate rămâne pe un raft douăzeci de ani. Asta nu putem decide noi. Dar putem alege o jucărie care lasă loc pentru toate aceste posibilități.
Dacă vrei să vezi modelele pe care le avem acum în atelier:
Bibliografie
Berk, L. & Meyers, A. (2017). Infants, Children, and Adolescents.
Gerson, S. A. et al. (2020). Exploring the Benefits of Doll Play through Neuroscience. Frontiers in Human Neuroscience, 14, 560176.
Linn, S. (2008). The Case for Make Believe: Saving Play in a Commercialized World.
Piaget, J. (1951). Play, Dreams and Imitation in Childhood.
Piaget, J. (1952). The Origins of Intelligence in Children.
Winnicott, D. W. (1953). Transitional Objects and Transitional Phenomena.
Notă editorială
Articolul a fost redactat pentru blogul Norra pe baza literaturii de specialitate menționate mai sus și revizuit editorial pentru claritate și accesibilitate. Informațiile prezentate au caracter educativ și nu trebuie interpretate drept recomandări psihologice individuale.
Lasă un răspuns